Home » Știință » Test de cultură generală. De câte ori bate inima pe zi?

Test de cultură generală. De câte ori bate inima pe zi?

Publicat: 09.11.2023

Inima este un mușchi. Funcția sa este să pompeze sângele prin corp. Dar știi de câte ori bate inima într-o zi?

Iată câteva informații interesante despre inimă: are aproximativ dimensiunea pumnului tău și este protejată de coaste și de stern.

De câte ori bate inima pe zi? Inima bate de circa 100.000 de ori în timpul unei zile.

De câte ori bate inima într-o zi?

Fiecare bătaie a inimii împinge sângele printr-o rețea de vene și artere. Sângele livrează oxigen și nutrienți în fiecare celulă. De asemenea, sângele preia resturile și dioxidul de carbon pentru eliminare. Arterele transportă sângele oxigenat de la inimă către organism. Venele iau sângele sărac în oxigen înapoi către plămâni și inimă, apoi procesul o ia de la capăt, potrivit Heart & Stroke.

Dacă ți se spune să pui mâna pe inimă, o duci către partea stângă a pieptului? Multe persoane fac acest lucru, însă inima se află, de fapt, aproape în centrul pieptului, între plămâni. Ea este ușor înclinată astfel încât o mică parte din ea apare în partea stângă a pieptului, ceea ce dă impresia că este situată acolo.

Curiozități despre inimă

Dacă strângi cu putere o minge de tenis, folosești aproximativ aceeași forță pe care o utilizează inima pentru a pompa sânge către corp. Chiar și în repaus, mușchii inimii lucrează intens, de două ori mai intens decât mușchii picioarelor unei persoane care face sprint, conform NOVA Online.

Aorta, cea mai mare arteră din corp, are un diametru aproape de cel al unui furtun de grădină. În schimb, capilarele sunt atât de mici încât este nevoie de zece pentru a egala grosimea unui fir de păr uman.

Inima pompează aproximativ 1 milion de butoaie de sânge pe durata unei vieți medii, suficient de mult pentru a umple mai mult de 3 superpetroliere.

Vă recomandăm să citiți și:

Adulții cu ADHD au un risc mai mare de a dezvolta demență

Oamenii sunt mai leneși atunci când muncesc alături de un robot

Spermatozoizii umani încalcă a treia lege a lui Newton, au descoperit cercetătorii

Consumul de carne roșie, asociat cu un risc crescut de diabet de tip 2

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase